Nu vreau niciodata prea mult, sau cel putin asa imi place sa cred. Stiu sa ma sacrific. Stiu sa-mi spun nu, sa renunt atunci cand e cazul sau cand ma bucura mai mult sa fac mai degraba ceva pentru celalalt decat pentru mine. Niciodata de Craciun n-am vrut mai mult decat de obicei. De fapt, intotdeauna mi-am dorit acelasi lucru. Daca l-am obtinut, sa spunem, asa, optimistic, ca it's just work in progress. Deci ce vreau: sa ascult jazz si sa fac pregatirile (prajituri, fripturi, decoratiuni, cadouri etc.) in ritmul meu, sa simt ca toata lumea din casa freamata ca mine de bucurie, sa vad cum fetele adormite inca se trezesc la viata in dimineata cadourilor, sa primesc ceva mic si ieftin impachetat frumos, surpriza in sine ma bucura mai tare decat cadoul, sa stea toata lumea in jurul focului, cum s-ar zice, in seara Ajunului si nu fiecare facand altceva in coltisorul lui. Sa cantam colinde, da chiar si acasa, intre noi; oare de ce ne e rusine sa cantam? Sau macar sa povestim. Urasc starea de plictiseala si linistea care se aseaza imediat dupa desfacerea cadourilor. Nu, desi mi-e dor, nu vreau betie. Nu vreau galagie. Nu vreau exagerari. Si nici program. Imi place sa cred ca e un timp in care facem lucrurile impreuna. Si nu doar le facem. Ne place sa le facem. Sa daruim. Sa ne daruim. Sa renuntam fiecare la meschinariile noastre mici ca sa fim putin cu ceilalti. Un fel de "I see you" (Avatar).
Mai vreau un vin bun. Adulmecat, sorbit rar, printre fraze spuse in tihna, cu muzica in surdina.
Vinul mi s-a spus ca e pe drum. Cat despre celelalte, let's keep fingers crossed.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
iti doresc sa le primesti pe toate si altele si mai si! Sarbatori fericite va doresc!
RăspundețiȘtergere